Căutare

joi, 24 octombrie 2013

Parfumul

  Adesea sînt întrebată care este parfumul meu preferat, iată de ce astăzi voi scrie cîte ceva despre parfumuri în general şi despre prferatele mele în special.Voi începe cu istoria parfumului, mai bine-zis voi relata ceva aspecte legate de istoria lui , căci după cum ştim cu toţii totul are o istorie, iar parfumul nu prezintă o excepţie în acest sens. 
  Cuvîntul ,,parfum,, provine de la latinescul ,,fumus,, şi ,,per fumus,,, ceea ce înseamnă ,,fum,, şi ,,prin fum,,. Una dintre cele mai vechi întrebuinţări ale parfumului a fost utilizarea lui în cadrul ceremoniilor religioase, cînd preoţii ardeau ierburi aromatice, tămîie, pentru cîştigarea favorurilor divinităţilor. Arta preparării parfumurilor a luat naştere în Egiptul Antic şi Mesopotamia. Regina Hatshepsut a Egiptului a fost prima care în jurul anului 3000 î.H. a început utilizarea parfumului în scopuri personale, trimiţîndu-şi oamenii de-a lungul coastei Mediteranei să caute şi alte arome decât cele utilizate în ceremoniile religioase. Tot egiptenii sînt cei care au inventat sticla şi au realizat primul recipient de păstrare a parfumului. Se pare că sticla de parfum reprezintă şi prima utilizare pe scară largă a recipientelor din sticlă. Aceste recipiente se bucurau de mare stimă şi au fost găsite în mormintele persoanelor de rang înalt, precum faraoni, regi, regine.
  Primul chimist din lume a fost femeie, Tapputi, preparatoare de parfumuri, menţionată pe tăbliţele cuneiforme din Babilon. Ea utiliza flori, uleiuri, obligeană şi alte plante aromatice, pe care le distila şi le filtra de nenumărate ori.
  Romanii , de exemplu, utilizau diferite arome în apa de baie, la festivităţi, la parfumarea hainelor, draperiilor,pernelor, lumînărilor,etc. Ei obişnuiau chiar să dea drumul din colivii păsărilor care purtau mici recipiente cu parfum , astfel încât mirosul se răspîndea în aer ori de cîte ori acestea băteau din aripi.
  În sec.IX, chimistul arab Al-kindi a scris ,,Cartea chimiei parfumurilor şi distilării,, care cuprindea peste 100 de metode şi reţete de preparare a parfumurilor.
  Chimistul persan Avicenna a fost primul care a introdus pe scară largă procesul de extragere a uleiului din flori prin distilare - considerată cea mai răspîndită procedură, el experimentînd în primul rînd cu flori de trandafir.
  În anul 2005, arheologii au descoperit în localitatea Pyrgos din Cipru cele mai vechi parfumuri de pe glob, avînd o vechime de 4000 de ani. În acea vreme, oamenii foloseau ierburi şi condimente ca: coriandru, mirt, migdale, bergamot,etc.
  Putem relata încă o mulţime de lucruri despre istoria parfumului, aşa că dacă vă interesează, puteţi studia mai amănunţit, eu doar v-am scris în linii generale, ceea ce cunosc şi eu. Consider, totuşi, că fiecare trebuie măcar ceva să cunoască din istoria parfumului, atîta timp cît îl folosesc în viaţa de zi cu zi. Vorbind despre utilizarea lui, nu putem afirma că toţi sînt iubitori de parfum, unii îl folosesc doar cînd ies la festivităţi, la anumite evenimente , alţii doar seara cînd ies în oraş, iar alţii în fiecare zi, neînchipuindu-şi viaţa fără el. Dar ştiu că sînt şi persoane care nu se parfumează şi nu putem să-i judecăm pentru asta, căci fiecare face ce vrea, foloseşte ceea ce îi place şi dacă acea persoană simte că nu are nevoie de parfum sau nu-i place să se parfumeze, nu e nicio problemă dacă nu face acest lucru, e ceva normal în asta. Oricum, cred că chiar e tare ok să ai momente cînd nu eşti parfumat, aceasta constituind oarecum o parte a naturaleţei persoanei şi originalităţii deopotrivă. Există şi oameni de rînd, dar şi personalităţi remarcabile care consideră că parfumul este foarte important şi de nelipsit din viaţa omului, cum e şi cazul primului designer care a pus împreună hainele şi parfumul - Paul Poiret, la începutul sec.XX. El considera că o femeie bine îmbrăcată trebuie să miroasă bine, parfumul adăugîndu-i farmec şi făcînd-o mai atrăgătoare.

,,Eleganţa nu e posibilă fără el...parfumul face parte din tine,, (Coco Chanel)
,,Parfumul este un accesoriu suprem, nevăzut şi neuitat. Îţi anunţă sosirea şi îţi prelungeşte prezenţa după ce pleci,, (Coco Chanel)

 În ceea ce priveşte parfumurile mele preferate, e vorba despre:
                                       Bright Crystal (Versace) - introdus pe piaţa parfumurilor în 2005, este un parfum floral-fructat, pentru femei, a cărui compoziţie poartă semnătura maestrului parfumier Alberto Morillas. Este unul din cele mai populare parfumuri de la Versace. Are o construcţie delicată şi atrăgătoare care se deschide cu accente de citrice şi se dezvoltă cu accente de crin şi magnolie. Acordurile dulci sînt echilibrate cu note de lotus, astfel formînd o aromă moale, pură, dar foarte feminină şi senzuală;
                                      La vie est belle (Lancome) - lansat în 2012, la fel, un parfum floral-fructat. Este rezultatul a 3 ani de probe şi aproape 5000 de versiuni pînă la varianta finală. Elementul de bază este floarea de iris, urmată de floarea de portocal şi iasomie. Parfumul se deschide cu arome de coacăz negru şi pere , urmate de arome calde de migdale, vanilie, boabe de tonka şi senzualul patchouli.
  Însă sînt şi multe alte parfumuri frumoase care nu-mi sînt indiferente: ,,Love in Paris,, (Nina Ricci) sau ,,Comme une evidence,,(Yves Rocher), sau ,,Flora,, (Gucci), etc.


 
  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu